După un an de București, răbdarea pare singura monedă cu care pot să mizez aici.
Lecția pe care ne-o oferă Bucureștiul nu e o lecție de artă, ci o lecție de viață. El te învață să te adaptezi la toate, chiar și la imposibil. El încarnează bine sufletul unui popor a cărui răbdare e nesfârșită, sublimă ca aceea a animalelor și al cărui optimism îngăduitor a inventat această zicală: Mare-i grădina lui Dumnezeu! Capitală a unui pământ tragic unde adesea totul sfârșește în comic...
După cartea - dialog epistolar, semnată de Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru, mă gândesc la un singur lucru: Ce fel de răbdare mă caracterizează?
 |
| Vocea Umană |
Așa cum există inteligență analitică sau practică, emoțională sau socială, tot la fel cred că există și mai multe feluri de răbdare. Și pentru ca lucrurile să se afle în ecuație, ea se vede influențată și de schimbările/vremurile pe care le trăim.
Ce-ar fi să glosăm pe marginea a două tipuri de răbdare aparent contradictorii, dar osmotice, cred, în fapt: răbdarea profesională și cea sentimentală. Ce înseamnă a crește organic, a-ți șlefui talentul fără să-ți pese de timp, mediu, încercări etc. Și ce poate aduce răbdarea în iubire: împăcare sau blazare? erotism sau pragmatism? cizelare reciprocă sau negoț domestic? pitoresc sau rutină?
Cu siguranță, eu și bunicul nu ne referim și nu vedem răbdarea în același fel.
El avea răbdare să se trezească și să își bea cafeaua indiferent de cât de mulți cai avea de potcovit la fierărie (spun trecut pentru că acum, la pensie, plimbările, știrile, înghețata, pisica și Azorel îi sunt cele mai cunoscute), el se "răsturna" după fiecare prânz, avea răbdarea să își fixeze ceasul în fiecare seară și să-l întoarcă, să caute posturile de radio (în special Iașul, cu dedicații muzicale), să ațipească, adesea, la actualități, să-mi spună să am grijă de perechea mea - asta după ce a încercat de mai multe ori (de pe mobil) să prindă conexiunea cu mine. Ca să nu mai amintesc de vremurile pe care le-a prins în tinerețe, de poveștile cu femeile care își așteptau bărbații de la război, de soldații ruși care intrau cu bocancii în viața lor. Răbdau.
Nu îmi doresc să idealizez, ci doar să mă potrivesc în peisajul actual al nerăbdării: eu nu am răbdare să-mi pun întrebări, nu mai vorbesc de a aștepta răspunsuri, nu am răbdare cu nesimțirea tuturora, cu un click care durează prea mult, cu un telefon care se strică, cu liniștea - nici măcar acolo nu am răbdare. Chiar astăzi, la ora la care scriu articolul, este ziua internațională a practicanților de yoga. Acolo să vezi încercare! Nu mai pomenesc de meditație pentru că am eșuat cu grație și coroniță!
Însă, tocmai din aceste motive, am luat cartea aceasta verde fără să clipesc. În dublu exemplar, pentru cadorisit. Nu m-a dezamăgit. Poate că m-aș fi așteptat să vorbească mai punctat, să sfătuiască, să ofere o mână de ajutor celor care se luptă cu nerăbdarea și nu să îi pună la zid (uneori).
Mi-a plăcut mult ideea scriitorilor de a face schimb de scrisori, mi-a plăcut să descopăr, de la sursă de încredere, felul în care Dan C. Mihăilescu își petrece ziua (pe îndelete!) și cum se zbate, între roluri de îndeplinit, partenerul său de confesiune, Ciprian Măceșaru.
Tu alergi între enșpe joburi și angajamente zilnic, în vreme ce eu fac exclusic ce-mi place și sunt plătit fix pentru aceste plăceri. Nu știu câtă lume are parte de așa ceva. Și asta nesmintit din 1980 și până azi.
Cu ce am rămas?
- răbdarea s-a născut odată cu lumea, cu Facerea, este parte din fiecare dintre noi, însă vremurile pe care le trăim ne influențează și capacitatea de a ne răbda (mai ales pe noi înșine)
Iubirea rabdă îndelung; iubirea se dăruie, ea nu se invidiază; ea nu se trufește, nu se îngâmfă (...) pe toate le crede, pe toate le nădăjduiește, pe toate le rabdă. Credința, nădejdea, iubirea compun triunghiul sacru al ființei. Însă răbdarea forjează trepiedul.
- litera scrisă, cu penița, creionul, pixul, stiloul ajută la construirea și înfrumusețarea răbdării, iar în acest context, Dan C. Mihăilescu, măiestrește o construcție frumoasă: "tolănirea iubitoare a cernelii"
- nu orice răbdare are final fericit
O răbdare lipsită de luciditate este la fel de tristă ca o nerăbdare nepotrivită. O răbdare lipsită de conținut, o răbdare pasivă nu ajută. (...) Răbdarea pasivă mi se pare specifică mioritismului, limfatismului cronic.
Când, unde, cum?
- atunci când vrei să îți răsfeți diminețile de duminică (dar nu numai), când vrei să îți amintești de vremurile trecute, când scrisorile erau la modă, atunci când vrei să te inspiri
- acolo unde îți este cel mai comod, la umbră sau la soare
- cu răbdare, cum altfel?
P.S: Muică, să vă-ngăduiți!
P.S 2: Anul trecut pe vremea asta scriam despre Domnul Tic, Laura sau despre fericire și alte personaje de carte
 |
| Vocea Umană |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu