duminică, 29 iulie 2018

De ce ne pasă atât de mult?


Bunicul, la vremea lui, când se simțea de tot rahatul, își spunea: Măi, să fie, chiar mă simt ca o balegă azi. Eh, asta-i viața. Ia să mai adun niște fân.

De ne pasă astăzi atât de mult sau de ce suntem permanent nemulțumiți? (unii dintre noi) 





Știu că întrebarea se duce pe multe direcții, că este foarte subiectivă și că atrage în joc și alte elemente, însă există niște răspunsuri la care m-am gândit sau despre care am vorbit cu câțiva prieteni, pornind de la cartea "Arta subtilă a nepăsării".

Am spus așa:

- ne pasă pentru că suntem bombardați cu (prea multe) informații despre prea multe banalități, oameni dintr-un alt colț de lume, cu informații negative ( a se vedea un buletin de știri; apropo, știați că atunci când a părut televiziunea în America, la un moment dat, un prezentator a apărut în emisie spunând astfel: "Ne pare rău, dar pentru astăzi nu avem nicio știre"?; credeți că în America, tărâmul tuturor posibilităților, nu se întâmpla absolut nimic notabil care ar fi meritat prezentat? Cu siguranță că da, doar că atunci informația însemna altceva.)

- ne pasă pentru că deschidem cel puțin două surse de informație (Facebook și Instagram) care povestesc despre ce mai fac alții (chiar și despre oameni pe care nu i-am salutat de câțiva ani buni), cât de grozavă este viața lor, unde merg, ce mănâncă, pe cine cunosc; iar asta însemnă presiune, de câteva ori pe zi

- ne pasă pentru că presiunea duce la stres, iar stresul ne organizează corpul în așa fel încât toate funcțiile lui lucrează la cote anormale, care înseamnă defazare (despre asta poți citi în "De ce nu fac zebrele ulcer" - e destul de solidă cartea, cu multe explicații, pe alocuri prea detaliate - părerea mea, dar care te ajută să înțelegi ce se petrece cu organismul nostru atunci când stresul devine cronic)

- ne pasă pentru că, în mare parte, am fost educați prin comparație (care în anumite situații duce la evoluție, însă, de exemplu, în copilărie, fix această comparație nu m-a ajutat deloc. Mai degrabă m-a făcut să mă simt mereu pusă la zid, analizată în funcție de calitățile altora, care erau mai multe și mai faine decât ale mele. Iar acest lucru aduce căutarea constantă a unei validări din exterior)




- ne pasă prea mult pentru că e important ce cred alții despre noi, cum ne vedem în ochii lor; am cunoscut și oameni pentru care părerea celorlalți nu este trecută în calcule, însă știu că există și persoanele de partea cealaltă a barierei, care încearcă în fiecare zi să înțeleagă că "tot ceea ce fac, fac pe viața lor", nu a altora



Întrebarea următoare, evident, este: Și atunci ce facem?

Ne putem specializa în "Arta subtilă a nepăsării".

A nu-ți păsa nu înseamnă a fi indiferent, ci a te simți confortabil cu faptul că ești diferit. (...) Conceptul nepăsării propune o modalitate simplă de reorientare a așteptărilor față de viață și de selectare a lucrurilor importante sau neimportante. 




Aceasta este o teorie pe care o propune Mark Manson - un autor puțin diferit, din sfera dezvoltării personale. Lectura sa este simplă, amuzantă, uneori dură sau inconfortabilă. De ce? Spune că fericirea este o problemă, că răspundem la întrebările greșite și că nu suntem cireașa de pe tort, printre altele.

Ce propune el?

- Alege lupta - adică înarmează-te pentru suferința/durerea/lupta/încercările prin care vrei să treci (sau altfel spus: fie regreți că nu ai făcut acel ceva, fie parcurgi acele etapele care durează și care implică mult timp, muncă, răbdare, sacrificiu, pierderi etc)
O întrebare mai interesantă însă, una pe care cei mai mulți nu și-o adresează niciodată, este: Ce fel de durere vrei în viața ta? Pentru ce ești dispus să lupți? Deoarece răspunsul la aceste întrebări e un factor determinant mai important pentru modul în care îți vei trăi viața.

It's not about not giving a fuck, but choosing what to give a fuck about.


- Alege responsabilitatea - cu siguranță problemele pe care le avem nu vin toate doar din cauza noastră, iar situații pentru acest lucru se găsesc oriunde, de la cele mai mici, la cele mai grave. În schimb, pe noi cade responsabilitatea să reacționăm într-un mod care să ne facă, pe parcurs, mai bine și nu mai rău. Iar despre asta vorbesc și psihologii atunci când amintesc despre copilărie și traumele pe care le înregistrăm. Sanda Nicola povestește și ea în "Carte de identitate" despre termenul limită pe care îl avem la dispoziție, până la care putem da vina pe părinți. Ce se întâmplă după el cade sub responsabilitate proprie.

Adevărata întrebare este: Care sunt lucrurile de care alegem să ne pese? Care sunt valorile în baza cărora alegem să acționăm? Care sunt standardele după care alegem să ne evaluăm viața?

- Nu există "cum" 


(...) cum mă schimb? Iar eu la asta răspund, folosind cea mai bună mimică a lui Yoda cu putință, în felul următor: Faci sau nu faci; nu există cum.




Ne pasă, nu ne pasă, un lucru ar trebui să fie bine înțeles: "Tot ceea ce facem, facem pe viața noastră" - este un sfat pe care l-am auzit de la un om tare drag mie, care la rândul lui l-a primit de la un om drag lui, Oana Pellea. Știu că teoria se potrivește foarte fain cu literele și că arată atât de bine pe hârtie, însă, un reminder, uneori, poate stârni un zvâc de creație sau energie.

Pentru încheiere, vă las cu un video care trece în revistă 5 principii curajoase pentru a practica arta subtilă a nepăsării:



P.S: aici este linkul către platforma de kindness despre care face referire în video (minutul 4:30)







Anul trecut pe vremea asta scriam: Despre simplitatea locului în care trăim



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu