Draga mea,
Unii te caută, alții te găsesc, unii te scriu, alții te cântă, de multe ori te joacă, te falsifică, te judecă, te ceartă, te răscolesc, dar în mare parte nu știu să aștepte.
Te-am considerat multă vreme un loz în plic. Printre toamne nesfârșite de copil nostalgic, apăreai în același timp cu mama, apoi cu un frate dolofan cu obrajii roșii și cu prima zăpadă care anunța vacanța pe care o petreceam la țară, în familie. Cozonaci, prăjituri, mirosul de lemn ars și de rufe înghețate, proaspăt aduse din ger și răsturnate pe o sobă încinsă. Atunci trăgeam lozul cel norocos. Atunci știam că începe norocul meu și că se sfârșește odată cu plecarea la școală și lăsarea lor tot acolo, unde aveam să îi găsesc și următoarea dată. Cred că atunci am învățat că nu ești o prezență permanentă. Dar tot atunci ți-am cunoscut și sora vitregă: melancolia. Vă completați reciproc fiecare în lipsa celeilalte.
Apoi am uitat. Am crescut și am crezut că mi se cuvine. Am bătut din picior, m-am supărat, m-am răzvrătit, te-am așteptat și te-am falsificat până când nu mi-a mai păsat. Te-am izgonit. Dacă ai avea un prenume acela ar fi Eva. Iar dacă ai avea un chip, nu ar fi unul complet. Ar fi dulce și blând, dar ar fi construit doar pe jumătate. Cealaltă parte ar licări ușor, intermitent, asemeni unei lumânări care se stinge.
Și te-am acceptat așa, cu toanele unui adolescent. Mi-au repetat și alții: "Fericirea nu este permanentă! Fericirea este o iubitoare de călătorii, este un spirit liber, rebelă și indecisă. O dată dai peste ea într-o carte, altă dată te pomenești că o găsești la colțul unei străzi, într-un copac gălbejit sau poate apărea într-un loc nou, nevăzut de tine. Nu are loc pe lume și nu poate fi ținută cu forța. Ți se strecoară imediat printre degete."
Astfel, m-am gândit să-ți arăt felurile în care eu și noi, ceilalți oameni pe care tu i-ai întâlnit, ne-am fericit zilele. Mă gândesc că poate nu ți-a spus nimeni până acum un mulțumesc și de aceea îți tot iei lumea în cap și te răsfiri pe unde poți. M-am gândit să îți arăt cum se vede de la noi, ca data viitoare să apari mai des, în aceleași forme, dar poate și mai multe.
Demult, într-un alt timp, un bătrân înțelept scria despre viața fericită (de vita beata) și vorbea despre tine astfel:
"Filosofii nu împlinesc ceea ce vorbesc." Totuși ei împlinesc mult tocmai fiindcă vorbesc, fiindcă gândesc cu cugetul cinstit; într-adevăr, dacă faptele le-ar fi fost asemenea vorbelor, cine ar fi fost mai fericit decât ei? Între timp, nu ai de ce să disprețuiești cuvintele nobile și inimile pline de gânduri nobile! Preocupările salutare sunt demne de laudă, indiferent de rezultat. (pag.130 - Seneca, Alt timp nu am)
Înspre zilele noastre, un personaj de carte te-a întâlnit în înaltul cerului, transformat din om în pasăre:
Valul de libertate care-mi curgea prin vene mă umplea de fericire. Clipă de clipă, spiritul meu întinerea. Cu trupul era altă poveste, îmbătrânea. Văzând cu ochii. Încercam cascadorii din ce în ce mai riscante, ca să-mi mulțumesc publicul. Și când te gândești ce ciudățenie e să-ți hrănești sufletul cu plescăitul câtorva palme împreunate. (pag. 13, Mathias Malzieu, Metamorfoză la marginea cerului)
Îi spune Le Mage și te-a plămădit în poezia sa, te-a născocit din toate aluaturile și te-a scris, mai întâi pe foaia virtuală, apoi pe cea de hârtie, să rămână veșnic atestat că ți-a dat întâlnire:
În sufletul meu
e mereu
un Ajun de Crăciun
în care ninge pe geamuri de inimă
Te aștept etern sub un brad ca un copil
visând la ținutul de mână
unde am învățat să zbor,
să răsar și să apun
ca o aproape plină lună
din liniile palmelor tale.
Cât despre mine, tot ce găsești aici, pe voce, mi-e drag și mă bucură, dar ca să-ți demonstrez amprentele tale, ți le las aici, să te întorci când vrei să pleci:
 |
 |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană
Cu recunoștință,
o melancolie
|
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu