(Recenzie) Fata care citea în metrou: Pagina 247

Tocmai ce am terminat cartea, însă nu cred că va ține companie vrafului de cărți citite. O mai păstrez lângă mine pentru a memora toate acele răspunsuri subliniate, pentru a le asimila cu sârguință.

Vocea Umană

"Fata care citea în metrou", de Christine Féret-Fleury este o carte despre cărți, despre biblioteci altfel, despre oameni-cărăuși (aceia care îți oferă o carte și îți schimbă sensul vieții), dar și despre schimbare, curaj și…pagina 247.

Christine Féret-Fleury

Tocmai ce am terminat cartea și mi-am spus că trebuie să trec peste pagina 247! – un moment care probabil există în viața fiecărui om, mai devreme sau mai târziu. 

Am închis cartea și mi-am închipuit că dacă aș alege ca viața mea să se desfășoare între coperți, atunci aceasta aș vrea să fie, cu siguranță!

(…)și lacrimile care, de la pagina 247, (Juliette verificase trăgând discret cu ochiul spre vecina ei) creșteau între genele tinerei, apoi se prelingeau spre colțul gurii, în timp ce pleoapele coborau și un suspin involuntar îi ridica sânii rotunzi, pe care se mula bluzița foarte cuminte. Oare de ce pagina 247? se întreba Juliette, urmărind cu privirea o umbrelă deschisă, care străbătea grăbită peronul stației (…). Ce se petrecea acolo, ce emoție apărea brusc, ce sfâșiere, ce angoasă care-ți tăia răsuflarea, ce spasm de voluptate sau de abandon?

Juliette este o tânără firavă, sensibilă, emotivă, poate că introvertită (nu știu sigur fiindcă personajele lui Christine sunt asemenea oamenilor pe care îi întâlnim o dată sau de două ori în viață, ne schimbă percepții, ne învață, dar despre care nu știm mare lucru). 

Ea găsește la un moment curajul...sau prezența de spirit de a schimba ruta pe care merge, de obicei, la muncă, ceea ce înseamnă începutul unei vieți noi:

- Îl întâlnește pe Soliman, bărbatul care miroase a praf de carte îngălbenită

- O cunoaște pe micuța Zaïte (de la care eu am avut de învațat mai multe decât de la toți adulții din carte) – o voinică, o vitează, dar și o înțelepciune în miniatură

- Tremură atunci când dă față în față cu domnul cu pălărie veche (cel pe care îl spionase de atâtea ori în metrou și despre care își închipuise că este biolog) 

- Și se înfioară atunci când înțelege cine era bătrâna din metrou, cea care ținea mereu în brațe o carte de bucate.

Evenimentele se întâmplă repede, însă nu sunt prezentate de la un cap la altul, se întrepătrund, iar finalul surprinde (cred eu) într-un mod tare plăcut.

Cât despre pagina 247... m-a cuprins încă de la început. 

Nu m-am gândit niciodată de ce se întâmplă un anumit eveniment la o anumită pagină dintr-o cutare carte. 

Însă Juliette își pune multe întrebări. Cu toate că nu are răspunsuri aproape la nici una.

Pagina 247 poate că înseamnă slăbiciune, punct mort, moartea unui personaj preferat, revoluții personale, anxietate, război...

Vi se întâmplă să citiți romane sentimentale? întrebă ea fără să se întoarcă. O să vă surprind, răspunse el. Da. Din când în când. Ce se întâmplă la pagina 247? Timpul trecea. Bărbatul părea să reflecteze la întrebare. Ori poate urmărea o amintire. Apoi spuse: La pagina 247 totul pare pierdut. Știți, e cel mai bun moment.

... cel mai bun moment să o iei de la capăt, să găsești soluții, să te oprești, să calculezi, să iei o pauză. Sau cum spune în carte, la câteva pagini distanță, amintind despre un poem scris de Mari Evans, cea care a semnat un manifest pentru multe femei de culoare, printre care și Maya Angelou: "să renaști din umilință."

I am a black woman

tall as a cypress

strong

beyond all definition still

defying place

and time

and circumstance

assailed

impervious

indestructible

Look

on me and be

renewed

Mi-a plăcut mult...

- faptul că nu sunt idealizate cărțile, în sensul în care îl explică de atâtea ori micuța Zaïte, dar și mama ei: 

Vântul, rosti ea, vântul...Ieșiți din casă, Juliette, duceți-vă să respirați! Duceți-vă să ascultați! Ați stat prea mult închisă între cărți. La fel ca el. Cărțile și oamenii au nevoie să călătorească.

Unde? Când? De ce?

- în aer liber, între oameni, în vânt, lângă o apă liniștită, în călătorii, în dimineți și sigur..în metrou

- când lucrurile nu mai merg ca unse, atunci când ai nevoie de o gură de aer sau poate atunci când îți este dor de o poveste, de cuvinte simple, dar cu mult sens

- pentru că au fost alții înaintea ta care și-au pus întrebări și este posibil să le găsești aici, la pachet cu niște răspunsuri

Vocea Umană - Fata care citea în metrou, pagina 158

O coloană sonoră buună bunăă de amestecat cu paginile din carte. Iar Kina Grannis are o voce de pus pe suflet. 


Anul trecut pe vremea asta scriam: Cum a fost la TEDx Iași 2017?