A spune "DA!" - vulnerabilități și bucurii à la Shonda Rhimes

Shonda Rhimes poartă pălăria albă! La muncă, dar și acasă, atunci când își scoate pantofii cu toc, se așază pe rochia scumpă, răspunzând pozitiv la rugămintea fetiței "Mami, vrei să ne jucăm?". Între timp covorul roșu o așteaptă de 45 de minute.

Shonda Rhimes creează seriale, personaje, lumi dominate de putere, președinți, povești de dragoste, regrete, dar și dependență. Serialele pe care Shonda le creionează devin favorite. Cum? Prin muncă, în primul rând. Apoi prin pasiune și devotament. De aceea poartă pălăria albă, pentru că deține controlul, puterea și conducerea. A muncit pentru sonoritatea pe care numele său îl are astăzi în America, dar nu numai.

Serialele Grey's Anatomy, Scandal, How to get away with murder fac parte din lumile fictive create de Shonda Rhimes, dând naștere unor personaje memorabile, precum Olivia Pope, Meredith Grey, Annalise Keating și a platoului de filmare: Shondaland.

Shonda (roșu) alături de Olivia Pope, Meredith Grey și Annalise Keating

Cu toate că viața ei pare să meargă ca pe roate, în culise se strâmbă roțile din cauza greutăților pe care le poartă pe umeri, la fel ca oricare om. Are o predispoziție către tristețe, o sperie evenimentele sociale, contactul cu oamenii și conversațiile din complezență, ieșirea din zona de confort și orice proiect care presupune un live, un discurs sau un interviu.

Așadar, cine este Shonda Rhimes în realitate?

Look! I'm...happy. Ish. I'm happyish. Kind of.

Shonda (cea care se află în intimitatea propriei persoane) se prezintă prin cartea Year of Yes: How to Dance It Out, Stand in the Sun and Be Your Own Person, o lectură prin intermediul căreia producătoarea povestește despre propriile vulnerabilități și despre cum a luptat împotriva lor: acceptând proiecte noi în viața ei. Această strategie, exact ca o matrioșka, ascundea o alta și anume aceea de a acționa, de a munci, fără a se pierde prea mult în visare. Cea din urmă, ascundea la rândul ei o altă tactică: aceea de a ieși din zona de confort.

Am going to say yes to anything and everything that scares me. For a whole year. Or until I get scared to death and you have to bury me. Ugh. My friend writes me back: Holy crap.

Sursă

The Year of Yes înseamnă nu doar o schimbare de direcție, ci salvarea drumului înspre care se îndrepta. M-am regăsit în multe exemple, am empatizat, dar m-am și amuzat fiindcă stilul în care este scrisă cartea e unul sincer, deschis și autoironic, o combinație care mereu m-a cucerit.

I did not dream of being a TV writer. Never, not once when I was here in hallowed halls of the Ivy League, did I say to myself, "Self, I want to write TV."

Over the years, every single time that Kimmel's people have asked me to be a guest on Jimmy Kimmel Live, I've said no. And no. And no. I don't tell them that I am saying no because live TV is a minefield. I don't tell them that I am saying no because I am afraid I may pee on his sofa like an excited puppy. Or fall on my face before I may even make it to the sofa. Or die. I don't say anything about any of that. Because I'm a lay, damn it. I just say no.

Cu ce ajută cartea lui Shonda Rhimes?

• În primul rând, schimbă perspective. Când unii încurajează spunând "Visează și se va îndeplini", ea spune "Muncește și se va îndeplini!". Ce înseamnă? Că nu e de ajuns să îți propulsezi fericirea într-un viitor care oricum e incert, bazându-te doar pe niște visuri. Eu aș spune că e o combinație dintre cele două. Nu poți să muncești eficient dacă nu știi pentru ce, măcar pe termen scurt, la fel cum nu poți visa la a ajunge undeva, fără a face pașii necesari pentru îndeplinirea acelei călătorii. Dar mi se pare admirabil curajul ei de a ignora tendința socială, la fel cum face și în cazul hashtag-urilor ("A Hashtag Is Not A Movement").

Dreams are lovely. But they are just dreams. Fleeting, ephemeral. Pretty. But dreams do not come true just because you dream them. It's hard work that makes things happen. It's hard work that creates changes. BE A DOER, NOT A DREAMER.

Dar cum poți face asta?

You don't have to know. You just have to keep moving forward. You just have to keep doing something, seizing the next opportunity, staying open to trying something new. It doesn't have to fit your your vision of perfect job or the perfect life. Perfect is boring, and dreams are not real. Just ... DO.

• În al doilea rând, recunoaște ajutorul. Faptul că aparențele înșală nu mai este o surpriză, dar urmele pe care le lasă în creierul nostru sunt greu de șters. A luat propriul exemplu. Fiind fan Whitney Huston, și-a petrecut câte o oră în fiecare dimineață din cei patru ani de liceu încercând să își poarte părul precum cântăreața.

To me, Whitney's hair was the definiton of flawless. I somehow belived that everything will be better if I could just make my hair look like Whitney's. If my hair was flawless, my life would follow suit. Because clearly Whitney had it all worked out.

A pierdut zile întregi aranjându-se conform standardelor Whitney Huston ca să afle la un salon, după șase ani de la absolvire, că aceasta purta perucă. Tot în același mod funcționează și înțelegerea performanțelor unei persoane și a felului în care își explică succesul. Unele răspunsuri se îndreaptă către meditație, sport, când de fapt fiecare se bucură de un sprijin. Problema nu este acest ajutor, ci ignorarea lui. Mai ales pentru acele femei care nu se pot bucura de o mână în plus la treburi, ajungând să se învinovățească fiindcă nu ating performanțe.

Successful, powerful working mothers who keep silent about how they take care of their homes and families, who behave as if they maybe have a clone of themselves or possess Hermione Granger's Time-Turner so they can be two places at once...well, they are making everyone else get out their curling irons. Don't do that.

•  Și nu în ultimul rând, îndeamnă, prin propriile greșeli, experimente, discursuri și filosofii. Dobândirea succesului (indiferent de accepțiunile pe care fiecare le oferă acestui cuvânt) se face prin muncă, perseverență și ieșirea din zona de confort pe cât de mult posibil. Ea le-a bifat pe primele două, însă abia când a renunțat la comoditate și a acceptat activități care o speriau, a descoperit câte o matrioșka, păpuși care ascundeau câte o informație despre ea.

Vocea Umană

Am citit cartea având în minte statuia aceasta din Lyon, preferata mea dintre toate.

Nu este iubitul care își ține iubita în brațe, nu este tatăl care își salvează fiul, suntem fiecare dintre noi, susținându-ne atunci când ne este greu. M-a impresionat, de aceea am păstrat-o aproape în memorie, iar exemplul lui Shonda Rhimes a menținut sculptura vie în amintirea mea.

De luat aminte!

Anul trecut pe vremea asta scriam: O sfoară, un zmeu și o GIRLBOSS