Webstock, Marius Manole și emoțiile unei întâlniri

La Webstock, evenimentul dedicat oamenilor din social media, am ajuns pe ultima sută de metri când am realizat că unul dintre speakeri este un om pe care eu îl urmăresc și îl admir din liceu. L-am "cunoscut" la Profesioniștii, într-o noapte de vară, pe când visam să ajung în Iași, să-i urmăresc spectacolele.

Sursă

Dorința de a-l vedea pe scena de la Webstock pe Marius Manole, în calitate de speaker, în panelul Cristinei Bazavan a fost împlinită fără să-mi dau seama, prin bunătatea Cristinei, căreia îi Mulțumesc! pentru că mi-a fericit o zi de vineri, care s-a transformat într-unul dintre cele mai frumoase tablouri ale acestui an atât de plin.

La 8 am fost acolo, în primul rând, alături de niște oameni pe care i-am cunoscut în Lyon și care mi-au rămas dragi, atât prin munca pe care o fac, cât și prin felul lor de a fi. Asta îmi confirmă încă o dată că evenimentele din viața noastră nu se întâmplă prin coincidență, legându-se undeva, într-un spațiu necunoscut nouă. Avem însă rolul de a observa și a recunoaște aceste întâmplări, fie că sunt bune sau mai puțin bune, mai devreme sau mai târziu.

Alex Gâlmeanu, Lucian Mîndruță, Matei Dima și Marius Manole au fost primii speakeri prezenți la Webstock, pe care Cristina i-a ajutat să ne arate că în spatele reușitelor nu se află norocul, ci munca, perseverența, inteligența, curajul și talentul. În același context, cu o zi înainte de eveniment, citeam același lucru în cartea "Year of Yes", scrisă de Shonda Rhymes:

Lucky implies I didn't do anything. Lucky implies something was given to me. Lucky implies that I was handed something I did not earn, that I did not work hard for. Gentle reader, may you never be lucky. I am not lucky. You know what I am? I am smart, I am talented, I take advantages of the opportunities that come my way and I work really, really hard. Don't call me lucky. Call me bad a badass.

Așadar, dacă mi se permite, the first 4 not lucky badass people:

1. Alex Gâlmeanu: Fotografia este făcută de ambii oameni.

Sursă

Sursă

Sursă

• Alex este cel mai în vârstă tânăr fotograf din România, asta fiindcă a început chiar de la 16 ani să lucreze cu cele mai mari reviste din România, dar totul a început din orgoliu. Dorindu-și să facă imagine de film, dintr-o conversație auzită la întâmplare a înțeles că nu poate face așa ceva dacă nu știa să facă poze. Astfel că a vrut să demonstreze că este în stare. Zis și făcut. Avantajul său? Era un puști simpatic.

• Una dintre cele mai frumoase povești care i s-a dezvăluit prin intermediul fotografiei a fost cea pe care a dezlegat-o chiar el împreună cu cei de la BBC. A cumpărat un aparat vechi, în interiorul căruia a găsit un film nedevelopat, care ascundea fotografiile de la o nuntă. În timp ce Alex încerca să găsească mireasa, vestea s-a dus până în UK, unde BBC, The Sun și mulți alții au distribuit în mediul online știrea. Într-un final, cei de la BBC au rezolvat misterul, aflând că fotografiile aparțineau unei familii din Anglia, din 1974.

• Unul dintre cuvintele care ar putea să îl definească este "joaca". El însuși povestește că așa a început misterul fotografiei, dintr-o joacă care s-a transformat într-o surpriză, singura strategie pe care o deține fiind amuzamentul și plăcerea fiecărui proiect.

• "Mi-ar plăcea ca zâmbetul să fie atât de veridic încât să nu mai poate fi repetat în timp și spațiu!"

• "Eu nu cred în fotogenie, eu cred că oricine poate să arate bine într-o fotografie dacă își asumă momentul."

2. Lucian Mîndruță: Nu fi sclavul publicului.

• Muncește de la 14 ani, a început ca paznic de noapte la o uzină, a fost primul român care a primit o bursă la CNN, în prezent are o emisiune la Digi Fm și primește greu complimente, spune dumnealui că nu le merită. A avut emoții. 

• Printre glumițe și eschivări, povestește cum învață în fiecare zi din reacția publicului, dar nu îl pune pe primul loc. "Testează-l, dar fă ce simți, scrie ce simți, nu fi sclavul publicului."

• Fiind multă vreme editor de știri, știe că o postare/un articol trebuie să conțină: cine?unde?când?cum? împreună cu o concluzie, dar și o soluție.

• "Scrie mai mult, mai multe povești, dar renunță la abstract."

3. Matei Dima: Gândește în perspectivă!

Sursă

• A terminat actorie și regie, a făcut PR, a studiat și locuit în Los Angeles timp de trei ani, a făcut voluntariat în Jamaica, s-a întors în România pentru stand-up și este cunoscut în special prin proiectul BRomania, omul care face lumea să râdă prin video-urile sale, dar nu numai.

• Perioadele sale cele mai grele sunt asociate cu momentele de dezamăgirea din dragoste, prin care a reușit să treacă datorită muncii, și-a luat inspirația din suferință și a creat, chiar și un show întreg de live.

• Îndemnul său cel mai mare este ca oamenii să nu gândească pe termen scurt, "să planifice long term."

• Mizează foarte mult pe veridicitate în tot ce crează, fie că este vorba de un spectacol de stand up, fie că este un scenariu. "Se râde de 10 ori mai mult când totul e real."

• "Am gândit scenarii pentru televiziune, dar m-am oprit fiindcă nu credeam în ele."

4. Marius Manole: De ce naiba m-am băgat în asta?

Sursă

• Se trezește la 5 dimineața pentru a ajunge la radio, pentru matinalul de la SmartFm, merge la repetiții, pleacă de la teatru pe la 1 noaptea, la 5 o ia de la capăt, iar în acest program și-a făcut timp să câștige și emisiunea "Uite cine dansează".

• "Eu sunt un gen de om dacă mă pui undeva în baltă, mă murdăresc, dacă mă duci undeva unde totul strălucește, eu strălucesc. Sunt foarte empatic cu mediul în care trăiesc."

• A vorbit despre emisiunea la care a participat și cum ea a fost mijlocul prin care oamenii au început să îl recunoască.  "De 20 de ani fac teatru, am jucat în toată țara, cu actorii cei mai mari, cei mai buni și e trist cumva să înceapă lumea să te salute pe Facebook după o emisiune de televiziune, dar apoi mi-am dat seama că e normal."

• Dar înainte de asta, și-a spălat rufele din teatru în teatru, a reactivat lumea acesta jucând și cinci spectacole pe zi atunci când toată lumea încerca să îl convingă că nu se poate, trăia din tren în tren, "muncea ca un nebun" și încă o face, dar cum? "Am crezut întotdeauna de când eram mic că am o stea norocoasă, ceva din mine mi-a spus că nu e bine să trăiești nicicum, că trebuie să faci ceva mare cu viața ta, după care m-am îndrăgostit de meseria asta, dar m-am îndrăgostit într-un fel fatal. Am înțeles că o formă fară fond nu o să existe niciodată oricât de vedetă ai fi, dacă nu există ceva real, o baza sănătoasă, trudită. Nu mi s-a părut greu nimic din ce am făcut. Da, mult timp îmi povesteam viața taximetriștilor, oamenilor pe care îi întâlneam în carciumă fiindcă multă vreme nu aveam prieteni, plângeam prin gări, mă apucau melancolii, tristeți, dar știam că ăsta e prețul pe care îl plătesc pentru ca undeva, cândva să fie bine și că meseria asta merită!"

• Pe lângă acestea, a existat permanent nevoia de a face teatru, exact ca o terapie. "Te apuci de vlogging, de blogging, de orice, dar trebuie să existe o nevoie reală, fiindcă dacă faci asta pentru bani, nu merge. M-am apucat de teatru pentru că aveam nevoie de terapie, nu m-am priceput să mă duc la psiholog, dar meseria asta m-a învățat să spun te iubesc, să mă duc acasă la Iași și să le spun părinților << Mamă, tată, vă iubesc! >> fără să-mi fie rușine."

Ceea ce mă impresionează cel mai mult, dincolo de talent și genialitate, este capacitatea extraordinară a unui om de a munci, de a-și depăși limitele. De ce? Fiindcă știu că nu e ușor, câteodată simpla trezire din pat dă dureri de cap, că ne obișnuim cu lucrurile ușoare, câștigate rapid, că a persevera în muncă și în seriozitate sunt calitățile cele mai mari ale unui om, chiar și atunci când talentul nu dă pe dinafară. "De ce naiba m-am băgat în asta?" se tot întreabă Marius Manole când acceptă un proiect nou, dar de fiecare dată știe răspunsul: din fiecare are câte ceva de câștigat și de învățat.

Vorba lui Tibi Ușeriu...când nu mai poți, mai poți puțin!