În Dunăre s-a născut cerul. A împrumutat din albastrul apei, pe care l-a amestecat cu galbenul soarelui și a rezultat un apus pe care nu poți să-l uiți. Nu am văzut niciunde un cer atât de mult cât un tablou.
La Cetate, un loc de lângă Craiova, Dunărea trece ba liniștită, ba învolburată. A fost odată port, acum adăpostește un festival, câteva hamace, un codru de corturi, câțiva câini prea obișnuiți cu oamenii, un conac în stil italian, o plajă aproape perfectă (dacă s-ar renunța la muzică și i s-ar permite Dunării să-și cânte melodia), un Înger Parc - spre sfidarea tuturor celor care consideră România Parcul lui Dracula. Mircea Dinescu a găsit acest loc vandalizat, l-a îngrijit și l-a crescut având grijă să îi ofere cultură, artă culinară și dragoste.
La Dunăre nu mergi pentru distracție. Sau cel puțin nu în stil de bairam. Poți să păstrezi liniștea, lăsându-o să caute pentru tine răspunsuri de a căror existență nu te-a întrebat nimeni. Sau dacă te încumeți să spui ceva, începi cu un străin, conversând despre toate acele lucruri care vă fac să vă simțiți mai bine. Poate la mijloc se naște prietenia.
Acolo, în compania apei, ești mai frumos cu câteva raze calde de soare și câteva rafele de vânt, care îți sălbăticesc părul, atât cât să îți pună în evidență privirea blândă.
Dunărea te face să te simți singur, copleșit, amorțit, mic și fără nicio putere.
Toate acestea sunt urmate de uitare. La Dunăre uiți. Rememorezi, recunoști, te reîndrăgostești, devii mai bun și mai capabil. Te liniștești.
Sau dimpotrivă, te răscolește. Depinde de puterea fiecăruia de a simți locul.
Și nu în ultimul rând, oamenii. Parcă sunt plămădiți din alt aluat. Sau poate că acolo, Dunărea ne spală ochiul minții, încercând să ne arate câte puțin din frumusețea fiecărui om pe care îl întâlnim.
Merită o șansă!
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
 |
| Vocea Umană |
Am făcut parcul ca să polemizez cu Dracula Parc. În țara asta nu o fi fost numai dracul jupan, măcar pe la malul Dunării o fi trecut și vreun înger, iar brandul de țară e mai bine să fie cu îngeri; era pe la asfinţit şi vreo şapte cai apăruseră chiar în faţa casei şi părea că s-au oprit să se uite la îngerii sculptaţi pe malul apei. M-am gândit atunci că uite, caii se mai opresc să se uite la îngeri, dar oamenii nu. Şi mi-am zis că asta vreau să fac aici: să-i conving pe oameni să se mai uite puţin şi la îngeri. - Mircea Dinescu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu