Fata cu fragi sau despre iubire

Mă ascundeam în tablou, sperând că ea nu va observa cât mă schimbasem.

Vocea Umană

Așa își începe Lisa Stromme fabuloasa carte despre povestea de dragoste din spatele celebrului tablou pictat de Edvard Much - "Strigătul". Deși locuia în Norvegia, personalitatea lui Munch nu a interesat-o până în momentul în care pictura a fost furată și vândută la licitație pentru o sumă record. Acela a fost momentul în care și-a pus întrebări în legătură cu Munch. De ce fascinează pe toată lumea această pictură tulburătoare? Ceea ce a găsit a mers dincolo de pictură, direct în culisele facerii acestui tablou, în intimitățile pictorului, dar și în imaginația ei fiindcă povestea pe care a găsit-o, a inspirat-o să îi dedice o carte întreagă.

Sursă

Dacă trăiești în Norvegia, nu ai cum să-l ignori pe Edvard Munch. E una dintre principalele atracții turistice și un element fundamental în structura culturii norvegiene.

A fost odată ca niciodată... 

 Regine, fiica unui amiral, care a locuit în Borre și a avut o idilă de o vară cu Edvard Munch. Artistul i-ar fi dăruit toată vara picturi Reginei, picturi pe care aceasta le-a ascuns de ochii dezaprobatori ai părinților, iar la sfârșitul verii, când servitoarele au făcut curat, tablourile au fost descoperite și puse pe foc.

Ceea ce a declanșat în personajul feminin o durere egală cu nebunia. Pasajele din carte te înfioară și te fac să te întrebi dacă ai fost vreodată în stare să iubești cu așa o putere de mare? Sau dacă inima ta ar fi rezistat unei asemenea pasiuni. Cum termenul de pasiune poartă în el și un dram de negativism, iubirea dintre pictorul norvegian și tânăra rebelă este semnată cu scepticism.

Pornind de la un sâmbure de adevăr, asemeni legendelor, scriitoarea îmbracă povestea astfel încât ceea ce a rezultat este demn de recitit. Povestea pe care a gândit-o te poartă de la început și până la sfârșit prin dureri, gânduri, empatizări și o dorință profundă de a picta.

Cu ce am rămas după terminarea cărții?


1. Au existat și...mi-ar plăcea să cred că mai există oameni care iubesc o dată în viață, care s-au abandonat în lumea unei singure povești de dragoste. E poetic, romantic și trist. Dar este nobil. Și demn de toată admirația și de inspirație pentru cele mai bune cărți și filme.

Edvard și cu mine vom fi întotdeauna împreună. Suntem împreună altundeva, deasupra oceanului și a cerului și, în același timp, suntem în fiecare părticică din ele. Despărțirea nu există. 

2. Unii au iubiri, alții au munca, unii mai norocoși au și una și alta, cu o singură condiție, aceea de a nu rămâne în istorie. Munch și-a ales calea înăbușind tot ce a simțit în afara perimetrului muncii sale.

Eu am arta mea, nu mai e loc de nimic altceva. Ca să nu mai vorbim de starea mea, boala pe care am moștenit-o de la părinți - slăbiciunea fizică a mamei, nervozitatea și anxietatea tatei. Sora mea Inger spune că munca ne face bine. Ne dă putere.

3. Oricât de buni suntem pe cont propriu, oamenii ne completează. Poate că suntem întregi, poate că suntem jumătăți, dar pentru fiecare există acele persoane care scot din noi tot ce este mai bun. Sau mai rău. Depinde ca eul nostru lăuntric să aleagă.

Dacă nu avem o lumină în noi, rătăcim singuri pe întuneric. Așa că trebuie să-i urmăm pe cei care sunt lumina, care aduc lumina. Când colo, ce facem noi? Îi oropsim.

4.Când o pasiune există cu adevărat în noi, atunci ea se manifestă în toate momentele din viața noastră, indiferent de circumstanțe. Pentru mine, personajul care mi-a rămas la inimă și care m-a inspirat a fost prietena lui Tullik, o fată de casă a cărui suflet simțea în culori.

Ce simt? Cum mă simt? Forma soarelui s-a conturat pe pânză în fața ochilor mei. Fără să mă gândesc, am adăugat valuri galbene, asemenea cosițelor lui Tullik, care iradiau din soare. Tentacule de foc. Cum mă simt? Inspirată. Puternică. Cum mă simt? Fericită. Plină de bucurie, Liberă. Mă simt liberă. Am pus roșu pe paletă și am conturat razele arzătoare ale soarelui cu roșu-aprins. Cum mă simt? Hotărâtă. Vie. Simt că trăiesc. Pensula se misca tot mai repede (...) Din când în când mă opream și ascultam. Ca și cum aș fi stat pe îndelete cu mine însămi. Grădina din jur s-a estompat, timpul s-a oprit. Emoțiile, sentimentele țâșneau din mine într-o formă pe care nu fusesem niciodată în stare să o pun în cuvinte.

Despre un alt nordic am scris aici: "Foamea", Knut Hamsun