Sau acel moment din viaţă când te identifici mai mult cu Robert de Niro
Nu mă simt mai puţin feminină sau mult prea vedetă. Nu e nici efectul nopţilor nedormite sau a orelor petrecute în faţa laptopului. Este doar influenţa unei poveşti bine şi amuzant spuse, a unor întâmplări cusute cu aţă de cea mai bună calitate, a vieţii pe care o trăim (unii dintre noi), toate presărate cu farmecul unor personaje de Hollywood.
Robert de Niro şi Anne Hathaway sau "The Intern" constituie motivaţia de luni dimineaţă, început de săptămână şi startul unei alte etape. Povestea este una cunoscută în zilele noastre: acea femeie care înlocuieşte termenul de "casnică" cu cel de "afacere ca pe roate"; însă succesul se prinde doar de afacere nu şi de căsnicie. De aceea, tind să rezonez mai mult cu Ben (Robert de Niro), un gentleman convins şi ireproşabil, la doar 70 de ani, ce simte nevoia de ceva mişcare în viaţa lui.
Filmul înseamnă ceva mai mult decât feminismul clişeic, replicile motivaţionale ce expiră de îndată ce au fost tipărite sau misoginismul întins la fileu. Şi bine face! Comedia plusează cu "experienţa nu se demodează", un prieten bun se cunoaşte după costum şi după batista ce ţi-o păstrează pentru vremuri grele, cu faptul că nu îmbătrânesc obiceiurile sănătoase şi vintage, că un bătrân face cât toţi tinerii adunaţi la un loc pe Facebook şi că Robert de Niro este bunicul perfect.
Încă un plus, pentru mine: m-am refăcut după ce în mod involuntar şi brutal am captat fobii după anumite filme (no hard feelings, though).
P.S: Mulţumesc, anam cara, pentru sugestie!
ALL ABOUT THAT BASS
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu