luni, 13 octombrie 2014

minte,trup,spirit

gând, cuvânt, faptă

experienţă, acţiune

minte, trup, spirit


Dacă inima spune că "Da" atunci mintea, orgoliul şi memoria experienţei sunt capabile să uite. Dacă o minusculă parte din acest trio  se răspandeşte ca ultimul virus prin întreg sistemul construit şi fortificat, atunci şansele ca acesta să reziste sunt ca acelea ale lui Napoleon la Waterloo.
Lupţi dar ştii ca batalia e oricum pierdută.
Singura bătălie în faţa căreia nu poţi sta decât în primul rând, în faţa căreia eşti pus la zid ca Ceauşeştii la Târgovişte-fără un proces echitabil, este aceea cu tine însuţi. Nu poţi crea diversiuni, camuflări fiindcă înfrângerea ar fi şi mai zdrobitoare iar Suleiman Paşa ar fi un gând în vânt, spre deosebire de tine.
Acest trio chiar te aruncă dincolo de ceea ce înseamna floricele-pe-câmpii si  te blochează pe tine ca om, in timp ce restul continuă să fie. E ca si cum ceilalţi asistă muţi la nefericirea ta de muritor.

Puterea ta ca om, cu tot cu înzestrare,nu poate face faţă influenţei altuia.

E în acelaşi timp blestem şi binecuvântare.
Totuşi avem optiuni.Fie alegi sa te numesti blestemul, fie binecuvântarea altuia...


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu