New year resolution

Vocea Umană

Spuneam anul trecut că restul poveștii vreau să îl aud și mâine.
Nu știu cât de mult mă credeam, dar am ajuns să-l aud și mâine și poimâine până când l-am tranformat în povestea noastră.

Pe atunci îți vorbeam cu ochii deschiși despre visurile mele
Acum îmi dau seama că ele s-au realizat cu tine de mână
Că s-au împlinit prin entuziasm împărtășit
prin sclipiri de moment
prin curaj și încurajări
prin blândețuri și tandrețuri
prin lacrimi de dor și extaz de revedere
prin planuri bine puse la punct.

Se spune că listele ajută. Facem?
În primul rând, să conduci până la mine, iar eu să nu închid un ochi fiindcă "să fiu mereu în umbra ta"
să pregătesc cortul și sa fiu pregătită de toamna la mare
de vara la munte
de muzicuță, foc de tabără, stele și prieteni.
Apoi să ne rezervăm toate nopțile pentru noi
Să mă învelești de griji, de răceala ploilor ce or să vină
Să îți dezvelesc diminețile și să le pun la păstrat, să ne înfruptăm din ele în zilele negre.
Să continuăm cu pisici în bradul de Crăciun
și cu luminițele din instalație făr' de care mi-e mai întuneric să trăiesc
iar lumânările să le păstrăm pentru totdeauna.
Iar Moșu cu barbă veșnic albă nu va veni de nu vei scrie scrisori
și vei promite că nu vei ghici ce cadou ți-a luat.
Iar Anul Nou va încununa anul pe care ni l-am pus în piept ca cel mai distins dintre premii
îl vom lumina cu artificii pe cel care vine, îl vom îndulci cu prăjituri de casă făcute de mine și gustări încercate de tine.
Apoi vom folosi sania până aproape de primăvară
când o vom da pe mărțișoare și lăcrămioarele mele.
Zambilele și lalelele vor scoate la iveală bujorii de pe chipul meu,
Iar tu nu vei avea liniște până când nu vom scoate și bicicletele de la hibernat.
Mă voi adapta, dar te vei revanșa cu cele mai frumoase fotografii în lanul de maci.
Sau în cel de sânziene
sau în floarea-soarelui.
Dar va veni iarăși timpul să ne facem încă o listă, pe care să o respectăm încă un an.
De aceea mă voi potoli, îmi vei cuprinde fața în mâini și-mi vei șopti:
"Am terminat de condus. Mă mut la tine-n brațe!" 

Continue

Cel mai mic sărut pomenit vreodată

Te-ai gândit vreodată că ai putea iubi atât de mult încât ți s-ar aprinde plămânii ca un bec?

Dar dacă s-ar face să te îndrăgostești de un om invizibil? Cum ai face ca dragostea voastră să meargă?

Am dat peste o poveste de dragoste atât de neobișnuită, încât nu am putut să o citesc pe nerăsuflate. Am avut nevoie să o mestec.

Vocea Umană

Eu am așternut pe hârtie povestea celui mai mic sărut care s-a pomenit vreodată. Amintirea unei fete invizibile este ceva fragil. Se cere întreținută. A scrie despre ea era un mod bun de a o alimenta. Fiindcă nu puteam să vorbesc cu ea, vorbeam despre ea.

Un el marcat de o dragoste trecută, o ea invizibilă și fragilă la săruturi. O farmacistă și un detectiv veșnic îndoliat. Ce poate să rezulte din combinația asta? Bomboane cu aromă de buze, de sărut, căutarea unei fete invizibile și trucuri inventate pentru a păstra un om iubit.

N-am mai citit o astfel de poveste. Nici ca temă, nici ca modalitate de scriere.

Mathias Malzieu

Cu ficțiunea mă împrietenesc greu, dar Mathias Malzieu le-a buchisit în așa fel încât mi-a cucerit gustul literar. Atât de poetică, plină de lirisme, sensibilă la durere, de inspirație și de găsit răspunsuri. Am înroșit cartea.

În general nu sunt atrasă de cărțile masive. Mă inhibă din start și parcă ajung la autoprofeție: "Știam eu că nu pot să o termin!". Îmi plac concentrațiile. Îmi plac cărțile micuțe, firave în aparență, povești de citit seara, dar care îți iau somnul mai apoi. Acelea care impresionează prin conținut și nu prin volumul mare de pagini. Alea mă fac să scriu despre ele și să îmi doresc să le citească toată lumea.

"Cel mai mic sărut pomenit vreodată" e una din ele. Are 100 de pagini, dar sunt scrise în așa fel încât mi s-a părut că a fost viață de om derulată cu încetinitorul.
Cu toate că e neobișnuită povestea în sine și neînchipuită, poate dusă înspre SF, dar scuipă afară defecte, greșeli pe care un om le poate face în viață. Sau în dragoste. Și poate dă de gândit niște răspunsuri.

1. INVIZIBILITATEA sau cum să uiți de tine. Ajungi să iubești un om până în punctul în care viața ta nu mai prezintă interes. Se surpă sub greutatea sentimentelor, devine moloz și aproape că vrei să o arunci la gunoi. Dar intervine viața asta dată naibii, încât te trezește din starea de letargie. Dar nu folosește o voce maternă și blândă, ci mai degrabă împrumută din răceala unui militar. Poate că femeile sunt predispuse către această invizibilitate, dar cu siguranță nici bărbații nu sunt omiși. Iubirea e în stare să-ți ia mințile, prietenii, planurile, judecata și pe tine la un loc cu celalalte. 

Cu cât iubeam, cu atât dispăream mai mult. Până când m-am pomenit îndrăgostită nebunește și invizibilă încontinuu. La început lui i-a plăcut acest mister. Trebuie să fi crezut că această latură făcea parte din farmecul meu. Dar, văzându-mă dispărând prea mult timp, s-a săturat. (...) După toate eforturile, nu mai aveam același efect asupra lui.

A nu iubi prea mult era cheia pentru a nu dispărea prea mult și pentru a nu suferi prea tare.

  Sau poate mai degrabă prin...a iubi în doze mici (cum spun cei de la Taxi), prin a crea, prin a  folosi acea energie pentru a te cunoaște și pe tine, prin a evolua.

2. Dacă să-ți arăți vulnerabilitățile? O întrebare cu un singur răspuns. Da. Dar mai ales față de propria persoană.

Încercasem să detest iubirea pentru a mă proteja, dar trebuia să mă plec în fața evidenței: nu știam să trăiesc decât prin "asta."

3. Fostele iubiri - bombe de "dragoste". Fiindcă e mai ușor, fiindcă avem o impresie     romantică și telenovelistică despre întoarceri. Orice poveste în care există un fiu risipitor nu se sfârșește cu happy end. Testat. A se citi "Fiul Risipitor". S-a aplicat și la mine, cred că se repetă povestea în majoritatea cazurilor.

Învățasem să trăiesc cu această gaură în locul inimii. Să tot inventez și să fabric ceva nou ca să nu mă prăbușesc. Și iată că bomba de dragoste pe care o crezusem dezactivată lansa o nouă numărătoare: "Aș vrea să mă întorc la tine."

Niciodată!


Cartea a fost cadou pentru o schimbare de plan și de viață, nici că se putea nimeri mai bine. Schimbare de peisaj, schimbare de lecturi.
Sunt recunoscătoare și mulțumesc.

Urmează..."Metamorfoză la marginea cerului". O altă poveste cu tâlc. Tot Mathias Malzieu. Tot o mie și una de idei de răstălmăcit.

Continue

Blind date cu Mirela Retegan sau "Astăzi despre Astăzi"

Mă prindea 12 noaptea acum două zile în plină manifestare de pozitivism și energie.

Îmi simțeam corpul cum o ia la vale dar starea interioară de atâta bine avea grijă să îl tragă la deal și să mai citească încă vreo 50 de pagini.

Vocea Umana

Cum? De ce?

Mirela Retegan și "Astăzi este despre Astăzi". Atât de mult m-a inspirat, atât de mult m-am și regăsit în unele gânduri de-ale ei, atât de multă energie îmi luam din câteva rânduri încât nu mai conta că trecuse mult de ora de somn.

Pe Mirela am descoperit-o mai mult în ultima perioadă. Interviul cu Lorena Buhnici și Andreea Esca m-a convins să o înțeleg și altfel. IAr cum atragem pentru noi ceea ce gândim, i-am găsit cartea și am luat-o fără să o răsfoiesc. Mi-am dat un blind date cu Mirela Retegan.

Întâlnirea cu ea (prin intermediul cărții) a decurs pe nesimțite. Știi cum e atunci când te simți atât de bine încât uiți să faci poze și să le pui pe Insta sau Facebook? Cam atât de bine a fost.

Textele din carte sunt împărțite în două și scrise sub formă de articol de blog: 

I: "astăzi e și despre ropotul vieții, despre imaginea din oglindă, despre fantomele trecutului și despre iubire" 

și II: "astăzi e, mai ales, despre copii, dar și despre părinți."

Ce înseamnă astăzi?

Se rezumă la experiența ei de viață și la ce a învățat despre ea în raport cu munca, oamenii, fericirea, iubirea, timpul, Dumnezeu, copii, curaj. Sunt texte mici, dar păstrează o simplitate. Acea simplitate care te îngână să o lași mai moale, să te joci puțin.

Unele sunt mai scurte, altele se întind pe mai multe pagini. Dar toate sunt scrise parcă pentru un om drag. Limbajul este ușor, nimic "termopanico-mansardico", dus înspre zona de poveste. Dacă e de noapte bună, dacă e de o zi ușoară sau de împărtășit prietenilor, o poți afla tu singur.

Despre viață, locuri de muncă și curaj

De ce te-ai mulțumi cu un loc de muncă în care să simți că e doar jumătate din ce visezi tu să faci? De ce te-ai mulțumi să trăiești doar o jumătate de relație? Ce crezi că se întâmplă cu toate jumătățile neconsumate? Se adună într-o lume a jumătăților netrăite, nemâncate, nedormite și neiubite. Și de acolo, din lumea lor, te strigă. Ai văzut vreodată oameni singuri pe stradă? Cu privirea ațintită într-un punct? Ei bine, oamenii aceia vorbesc cu jumătatea vieții lor, care își cere drepturile.

Toată viața am ținut diete. Toate dietele din lume. De câteva zile am început dieta minune. E o glumă această denumire, pentru ca de fapt nu e vorba de nicio denumire. Pur și simplu mănânc orice, dar la ore fixe: la șapte dimineața, la zece, la unu, la patru și la șapte seara. Nimic între mese, în afară de apă plată, cafea fără zahăr și lapte. În două săptămâni am slăbit cinci kilograme.

Despre iubire și părinți

Dacă ai tăi nu au știut cum să se apropie de tine, cum să te iubească, să te alinte, să te susțină, nu fi supărat pe ei. Dacă te-au certat în loc să râdă cu tine, (...), iartă-i. Dacă vrei să-ți fie prieteni, dacă îi vrei de partea ta, nu aștepta să vină ei. Sparge tu zidul. Ascultă-le poveștile. Acelea sunt viața lor. Dă-le de lucru. Găsește-le teme de studiat și de dezbătut. Astăzi tu trebuie să fii profesorul lor. Dacă vrei ca ei să învețe să trăiască în lumea ta, tu trebuie să-ți faci timp să-i ajuți să o înțeleagă. Materie cu materie. Fă-ți puțin timp să îți crești părinții și, cu ei aduși în lumea ta, o să câștigi tot timpul din lume.

Propriul copil mi-a zis într-o zi: "Mama, eu te iubesc tot timpul, dar nu te plac întotdeauna". M-a șocat. M-a contrariat. Am stat puțin să mă gândesc și mi-am dat seama că și eu o iubesc pe ea mereu, dar nu o plac întotdeauna. Și pot spune asta despre absolut toți oamenii din jurul meu pe care îi iubesc: nu îi plac întotdeauna. Dar există oameni pe care nu îi plac nicio clipă. Nu mi se potrivesc.

Despre puterea lui "mă fac de râs"

Și ce dacă ne facem de râs, ar trebui să ne facem de plâns? A fost întrebarea Fetiței Zurli într-un spectacol. (...) Vă propunem să repunem în drepturi această expresie. Să ne facem de râs. Să fim cât mai mulți de care să râdă lumea. Cei care nu se pot face de râs măcar să râdă. Hai să ne facem de râs împreună! Și dintr-o lume de plângăcioși și de văicăroși să ne transformăm într-o lume de răzăcioși. Așa, cu gura până la urechi și cu mâinile pe burtă. Ca Moș Crăciun. Și, ca pe el, o sa ne iubească toți.

Despre minuni

Înlocuiește fii cuminte cu fii fericit. Nu cred în efectul lui "Fii cuminte", ci în surpriza lui "Fii fericit".

Se vor opri și vor ridica sprâncenele. Prima oară, a doua oară, a treia oară. Apoi vor pune întrebări. Și-apoi vor începe să se obișnuiască și vor înțelege că, atunci când faci ceva deranjant pentru cei din jurul tău. nu poate să fie ceva care să te facă nici pe tine fericit.

Cu ce am rămas după ce am închis cartea?

Cu lacrimi dar și zâmbete. Și cu convingerea că dacă păstrăm un anumit grad de simplitate în viața noastră (în modul de a ne trăi experiențele, în vestimentație, în iubire, în gândire, în decizii), ne-am ușura traiul. Acea simplitate care îl face uneori pe un bătrân să fie mai înțelept.

Continue

Sub o mie de kilometri de cer

Despre asta a fost vorba în ultimele zile.
Un cer cât am putut să văd cu ochii și tot atâtea emoții și visuri.

N-ai încotro, când te caută schimbarea, trebuie să o cotrobăi de eventuale mijmașuri iar apoi să o accepți ca pe cea mai bună prietenă. Mie mi-a stat alături un an de zile, nu am știut cum să o tolerez astfel că a rămas în stand-by. Acum i-a venit și ei rândul. 

Spunea un om drag că ajung clișeuri vorbele pe care le-am iubit prea mult. Ei bine, eu o iubesc prea mult pe următoarea: tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un scop. Și chiar cred că dacă suntem puțin atenți la noi și la ce-i în jurul nostru, putem pune mâna pe noroc. Că doar nu apare așa de la sine. E nevoie de ceva muncă și din partea noastră. Altfel..degeaba cade para mălăiață în gura lu' Nătăfleață.

Acum a venit rândul schimbării și nu mi-e teamă. Nu după ce am văzut cât de frumoși sunt teii din București, cât de bine se simte când deschizi fereastra și crengile aproape că îți invadează teritoriul în care tu lucrezi. Nu mai spun de cântul păsărilor care își marchează zona și pe care vrei nu vrei, le adopți ca fiind inspirația de dimineață. Deși cafeaua nu-mi intră în program, aș putea să ignor asta și să-mi încep munca sub un tei bătrân, cu o cafea aromată și o revistă.

Sub o mie de kilometri de cer mi-am exersat vocea, gândurile, planurile și dorințele. Ploaia le-a scăldat și le-a dat un aer proaspăt. Se spune că ploaia înseamnă noroc și bani. N-am fost la nuntă, dar poate se aplică și în cazul meu. 

Continue

Domnul Tic, Laura sau despre fericire și alte personaje de carte

Pe Laura am găsit-o așa cum îi șade mai bine: în spatele cărtilor, alături de Tic, cu zâmbetul din dotare și ochii mici de atâta zâmbet. Peisajul se completa cu o expoziție poveste. În stânga lor stătea nestingherită o mașină de scris, completată ulterior cu un răvaș și ceva floricele de câmp.

Am vorbit despre Laura în postarea TED.
Dar am vrut să știu mai multe. Am vrut să descos acel zâmbet atât de molipsitor. De partea cealaltă, zâmbetul m-a primit cu brațele deschise și mi-a lăsat moștenire câteva pagini bune de inspirație. Unele din ele vor apărea, în curând, într-un interviu.

Nu știu dacă eu cred în muze, ci mai degrabă în personaje de carte. 

Mi-a rămas întipărit în minte vorba Laurei. În timp ce alții demontează mitul muzei, ea construiește un exercițiu nou de creativitate, și anume: personajul de carte. Se poate spune că se mândrește cu două: Andrei și Tic.

Vocea Umană

Cu cartea "Domnul Tic" m-am întâlnit în facultate.
Mi-a fost oferită cadou de Moș Nicolae.
Și o bună vreme a însemnat pentru mine lectura de seară, de dinainte de culcare, un fel de ritual pentru a visa frumos.

Laura își numește cărțile "jurnale de fericire", eu le numesc povești de noapte pentru o viață mai bună.

• Am descoperit acolo un talent de a transmite stări cum rar am întâlnit. 
• Am întâlnit un stil de a spune povești cum doar un bunic șugubăț le mai poate spune. 
• Am dat peste o dragoste care acum mă provoacă să-mi trăiesc și eu dragostile mai frumos și mai poetic. 
• Am intrat într-o lume care m-a făcut să visez mai des.

Scriu felii de zâmbete, scriu momente de viață irepetabile. Căci sunt vremuri în care noi zâmbim mult și-aș vrea să-mi amintesc totul atunci când o să-mi lipsească o doagă și fericirea ne va fi mai șubredă. (Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini)

De ce ar trebui să citești cărțile Laurei?

• Fiindcă avem nevoie să credem în povești de dragoste

• să credem că nu toate poveștile sunt desprinse din cărți, unele sunt desprinse din oameni

• cuvintele pot răni, dar la fel de bine pot coase la loc părți rupte din noi

• pentru o viață sănătoasă nu ai nevoie de bagaje fără număr, vorba lui Andrei "Atât am adunat până acum, o Laura și un Tic"

• fie că ești copil, mamă, bunică, studentă, fericită, trist, aiurit sau debusolat, vei găsi măcar o pagină care să te facă să zâmbești

• vei începe să scrii scrisori

Vocea Umană

Continue