27 de pași sau Despre demonii tăi

Mă numesc Tibi Ușeriu. Sunt la primul meu ultramaraton. Îmi place ceea ce fac. Atât de mult, că mai am de când să fac de-astea. Sunt fericit că sunt viu, sănătos, întreg. Într-o poiană am avut o cădere de calciu combinată cu o masivă pierdere a memoriei și identității. 

Cartea lui Tibi Ușeriu a fost așteptată precum pâinea caldă. Am pus mâna pe ea (cu împrumut fiindcă nu mai puteam să aștept) și am dat năvală peste povestea lui.

Sursă

Tibi este un om. Te privește, te ascultă, așteaptă câteva secunde și apoi răspunde. Pune greutate în fiecare cuvânt pe care îl spune și parcă își asumă fiecare frază. Nu caută cuvinte pompoase. Nu se pierde în detalii, deși știe că doar ele i-au salvat viața. L-au scos din închisoare, au câștigat curse de ultramaratoane, au preluat frâiele când el a uitat cum se face.

Dar în primul rând, Tibi a fost pierdut.

Prin România, pe la stână, printre oi și ciubote umede, prin bătăia care nu era deloc ruptă din Rai, prin Europa, prin alba-neagra, prin jafuri, evadări și în final prin închisoare.

Pe măsura lecturii, am încercat să mă pun în locul lui, să empatizez, să mă identific. N-am reușit. Nimic din anii pe care i-am trăit nu seamănă cu vreo etapă a vieții sale. Tot ce am putut să fac a fost să rămân gură cască. Recunosc. Și să caut să învârt paginile mai repede. Și să mă ciupesc, să verific dacă visez sau nu.

După ce am terminat cartea, am aflat: Tibi va participa a treia oară la 6633 Ultra, ultramaratonul din Arctic. Cam atât de mult îi place.

Numărul de participanți la 6633 e limitat la 30, dar, acum, la start suntem 12 oameni, numai bărbați. Cum se face că de pe ditamai globul s-au strâns doar o mână de oameni? Iată un lucru foarte suspect din start. Martin și colegii lui ne-au pregătit cum au putut. Ne-au dat nenumărate sfaturi și ne-au reamintit că ei nu ne vor oferi altceva în afară de zăpadă topită cu un gust sălciu. Ne-au prevenit că e treaba noastră să ajungem întregi la finiș. Nu de alta, dar prin ținuturile acelea, moartea e la ea acasă. Poți fi ucis de urși polari, poți fi lovit de tirurile gigantice care bântuie ice-road sau poți îngheța din mers, dacă nu îți dozezi bine energia și hidratarea.

Ce am învățat după cei 27 de pași?

• că omul se naște și moare înainte de termen; apoi realizează că între aceste două praguri există și un timp pe care noi trebuie să îl parcurgem aici, ceea ce îl face să se mai nască o dată și să Trăiasca. Astfel, omul se naște, trăiește și moare.

A fost mai mult decât o competiție: a fost confruntarea pe viață și pe moarte cu trecutul, prezentul și viitorul meu.  Acolo mi-am spus mie însumi lucruri de o sinceritate brutală, acolo am cântat Născătoarea cu voce tare și am făcut ceva ce nu mai făcusem nicăieri, niciodată: am stat de vorbă cu Dumnezeu. Acolo am murit și am renăscut de atâtea ori.

• nu contează educația, părinții, scoala, neșansele, nenorocul, planetele, chiar și acțiunile tale atâta timp cât te oprești și te uiți în jur. Există undeva în corpul nostru un mecanism care ne apară și acela se numește Creier, Curaj, Perseverență. Atâta timp cât există, noi avem puterea de a ne schimba propriul destin. De a întoarce cârma și de a nu ne mai lăsa duși de val. Prea dăm vina pe el, când noi vâslim beți dintr-o barcă șubredă.

Dar se poate. Trebuie să crezi, măcar un pic. Și să te apuci. Să perseverezi. Să mergi înainte spre o țintă, până la capăt. Tot ce poți pierde pe drum e doar viața ta. Ei, și?(...) Zidurile albe sunt doar în mintea noastră. Cu un pic de curaj și încredere poți trece prin ele. 

• toți avem pitici, demoni, găuri negre, fluturi mov, păduri tropicale...poreclele pot continua. Important este să îi recunoaștem și să îi lăsăm în urmă. Fie prin alergat, fie prin meditație, fie prin scris...prin drumuri lungi, orice mijloc care este eficient este bun. Doar să dăm față în față cu noi și să spunem lucrurilor pe nume.

Dar eu alerg mai departe. Cu pas egal, mărunt, măsurându-mi respirația. Vreau să le dovedesc drăcușorilor mei obraznici că sunt mai tare decât ei. Vreau să le arăt că istoria unui om poate fi rescrisă mereu. Ca un hard disk. Nimic nu e definitiv, bătut în cuie, de neschimbat, de neșters, de netrecut. Nimic nu e ireversibil.

Nimic din ce a făcut nu a fost ușor. Dar cum spunea și un prieten, tot ce este ușor nu merită făcut. Eu nu alerg. Încă nu. Dar m-a inspirat în munca pe care vreau să o fac și sunt sigură că te poate inspira pe tine indiferent de domeniul din care faci parte.

Dacă ai citit cartea, cum te-a inspirat Tibi?
Aștept cu drag mesajul tău.

Continue

Cum a fost la TEDx Iași 2017?

Cum să fie? 

Știi cum e cu evenimentele astea? Te duci om și vii TEDom.

Te duci mai timid, mai cu emoție, cu așteptări și pleci cu energie de parcă ți s-ar fi băgat adrenalină în sânge. Pleci de parcă ai vorbit tu pe scenă: emoții, transpirații, empatie, planuri, gânduri, notițe. Toate îți servesc drept combustibil, mâncarea fiind o poveste uitată.

Cum să fie? Ca un eveniment pe care nu l-am planificat, dar care a venit, mi-a deschis ochii, portofelul și iată-mă, în drum spre Republica, cu gânduri sceptice în privința locației.

Dar ziua a trecut cât ai zice TEDx și cât ai face un tur vizual al locului unde ai poposit. Pare schimbat. Si chiar e. Cu adevărat omul sfințește locul. Chiar dacă se mai simțea mirosul de stătut, poată că voia doar să reamintească și sa le bată obrazul celor care au uitat de clădire. TEDx-ul a schimbat înfățișarea și atmosfera cinematografului. Omul sfințește locul iar Republica cu adevărat are calitatea de a se lăsa sfințit.

Vocea Umană

Vorba multă, sărăcia omului...

Iată câțiva din speakerii de anul acesta și cum s-au prezentat ei în lumina reflectorului (tema de anul acesta : THIS IS WHO WE ARE):

Vocea Umană

1. LAURA BALABAN & Domnul Tic (căutătorul de vise pietre) - scriitoare

Încep cu ea fiindcă momentul ei a fost cel care a ajuns cel mai bine la mine, cu care am empatizat cel mai mult, care m-a emoționat, care mi s-a părut cât se poate de sincer iar asta s-a simțit. Îi tremura vocea, noroc de Tic, micuțul blănos, altfel cine știe... 

Ce a vrut Laura să transmită? Să ne urmărim visurile cu aceeași pasiune cu care Tic umblă după pietre. Să ne fim datori cu o fericire, să nu fim singuri, să nu ascultăm tot timpul întrebările din colțul întunecat al sufletului și să ne lăsăm duși de val, poate e valul cel bun. 

Și să ții minte doar două lucruri atunci când urmărești un vis: 1. Să știi ce îți dorești 2. Să îți îndeplinești visul. 

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

2. Cosmin Vaman, speaker Tedx pentru a III-a oară (cică ar fi prieten bun cu organizatorii, zice el, dar știm noi mai bine) - artist

Pe alocuri ironic, cu glumele la el deși emoțiile nu-i dau pace, și-a prezentat ideile foarte simplu: SĂ NU MINȚI. SĂ NU MINȚI?

Cu ce am rămas eu după discursul lui? Că nimeni nu vrea să audă tot timpul tot adevărul, dar atunci când vine vorba de creație, nu creativitatea e cea mai importantă, ci adevărul. Ea decide dacă rezultatul ajunge la oameni sau se împotmolește pe drum. Și că a le vorbi celorlalți despre tine printr-un proces creativ este benefic pentru tine. 

3. Florin Colceag - antrenorul de genii sau "dom' profesor"

Domnul profesor a adus un moment de "slow down" și de atenție. Atât prin tonalitatea dumnealui, cât și prin ideile expuse, parcă ne-a oprit puțin din mișcarea asta continuă în care ne aflăm și ne-a pus să gândim: la viața noastră, la calitate vs. cantitate, la copii, la ce le oferim lor și cum ne vor răsplăti ei mai târziu, la pasiuni. Din înțelepciunea unui bătrân:

• Ne mutilăm sensibilitatea ca să rezistăm la stres.
• Ne concentrăm pe cantitate și am uitat să fim oameni.
• Se usură și darul și pasiunea dacă nu sunt hrănite

Iar în final, întrebarea zilei: Cât fac 2 rațe roșii plus două rațe galbene?

Vocea Umană

4. Cătălin Dobre - Forbes hero, executive creative director la McCann-Erickson România

Sigur îl știi pe Ghiță Ciobanul sau "Vine iarna, uăi!" Mai sigur ai văzut cum s-a reinventat batonul românesc ROM. Hai că e ușor. În spatele lor stă Cătălin Dobre, băi nene! (vorba lui)

Lucrează în publicitate și este unul din ambasadorii României.

La TEDx Iași a vorbit despre cum fiecare din noi poate deveni ambasadorul țării. Nu e greu deloc: lași la o parte ambasadurerea (acel sentiment de frustrare care te încearcă atunci când România nu este promovată așa cum ar trebui să fie, atunci când oamenii care sunt puși la înaintare nu reprezinta ce avem noi mai bun). 

O lași la o parte și participi în mod activ la crearea unei alte păreri despre propria țară. Ce poate să rezulte din asta? Imaginea ta în altă țară capătă altă conotație. Și da..artiștii străini ajung să își ceară scuze pentru Budapest în loc de Bucharest.

Așa-i că îți crește inima ca un cozonac?

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

Intră pe ROMBOT. Dă click și învață-i pe alții despre tine.


4.Cristina Gheorghe - fondator Institutul Dezvoltării Personale

Ea a ales să vorbească despre eșec și despre drumul pe care a mers ea o perioadă. Acel drum o viza doar pe ea și nimeni altcineva nu prea era de bun augur. Până când nu a început să aibă relații adevărate, să nu mai privească oamenii ca niște obiecte, nu a cunoscut partea plină a paharului.

Cu ce am rămas după ce Cristina a părăsit scena?

• O mare slăbiciune ascunde un mare talent nedescoperit. Nu a venit încă acea rază de lumină care să îl pună în valoare.
• Cu adevărat uitându-mă la alții, am putut face ceva diferit cu viața mea.
• Dacă Dumnezeu voia să ne uităm doar la noi înșine, atunci ne punea ochii în palmă.

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

5. AFO sau Emil - extraterestru

S-a prezentat timid pe scenă, cu emoțiile din dotare. Doar la sfârșit a scăpat de ele când s-a cerut un bis. Prea bine se simțeau oamenii pentru a pleca. Ce a rămas după discursul lui?

• Un comentariu de pe youtube la una din melodiile sale zice așa: I am Tunisian, I don't understand nothing but it seems like real art
• De ce extraterestru? Fiindcă e vorba de fiecare om în parte care nu se simte bine acolo unde este. Asta până când intră în contact cu alții care folosesc același limbaj ca el. În cazul lui muzica a funcționat.
• Pentru noi muzica este o misiune: vindecă, ajută oameni, unește, dezbină, instigă. Este una din cele mai spirituale forme care există pe Pământ.

Vocea Umană

Vocea Umană

Vocea Umană

A trecut și asta. O să vină și următoarele, poate într-o sală și mai mare, poate pe stadion. S-a lăsat cu planuri și idei, cu promisiuni și numere de telefon schimbate. 

Mulțumesc, TEDx Iași! 

Continue

Prietena mea genială - povestea mea

Când am început să citesc cartea, aveam în minte o singură persoană: cea a cărei nume va rămâne ascuns. Nu pentru binele ei, ci pentru binele meu fiindcă sunt egoistă și nu mă pricep să împart. Se va numi Anam Cara. 

Vocea Umană

Așadar, am început să citesc și simțeam că sunt compatibilă și empatizez cu Elena (una din protagonistele poveștii). De cealaltă parte, Anam Cara era Lila sau prietena genială. 

Acea prietenă din viața fiecărei fete care îi atrage atenția și o face să fie mai bună, să își dorească mai mult de la viață, să îndrăznească, acel om cu care reușea să se conecteze cel mai bine, care o asculta și îi dădea sfaturi. Acea prietenă care era mereu prima în toate. Nu m-a deranjat să fiu a doua. O invidiam uneori, dar era un sentiment plăcut fiindcă stârnea în mine dorința...de a cere mai mult de la mine.

Pe parcursul cărții, am început tot mai mult să mă îndoiesc de comparația mea. A mea Anam Cara nu mai semăna cu Lila de la începutul poveștii. Se schimba. Devenea tot mai mult altcineva. Și atunci mi-am dat seama. Lila sau prietena mea genială era altcineva. O persoană care m-a inspirat o bună bucată de vreme, cu care mă mândream, o femeie plină de talent până în adâncul sufletului, curajoasă, băiețoasă, cu ochii mari și limpezi, cu un zâmbet de copil și o urmă de strungăreață care îi punea în evidență inocența. 

Aproape că nu se dezlipea de bocanci și de geaca de piele. Erau piesele ei de bază. Avea un simț pentru estetic nebun. Combina culori și materiale extravagante, dar îmi plăcea. Am invidiat la ea prima dată sinceritatea, apoi talentul de a vedea frumosul în orice sau de a-l crea din orice, puterea ei de a scrie și de a transmite emoții, ochiul ei pentru fotografie, capacitatea de a memora filme, replici, melodii și oameni care au rănit-o. Chiar și când fuma, avea un aer boem pe care nu l-am mai văzut până acum la cineva. Acum toți trag din țigară ca de ultima speranță de viață. Ea sorbea țigara cu aromă de cafea. Era liniștea de care se bucura în toată hărmălaia ei de viață. Era un artist...în nedevenire fiindcă nu a văzut niciodată asta. S-a pierdut pe drum. La fel cum începe Lila să o facă în primul volum al tetralogiei napolitane. 

Sau cel puțin așa am simțit eu. Sigur că percepem experiențele diferit și că ce e bine pentru mine, nu e bine pentru tine. Dar consider că e nedrept să risipești atât material când alții nu primesc nimic. Nu mai știu ce face acum, unde este Emilul ei sau dacă într-adevăr l-a găsit, dacă mai păstrează albumul foto pe care l-am construit până la 3 noaptea, dacă mai ascultă muzică în căști pe stradă, dacă Grădina de Vară o mai primește și dacă îi mai găzduiește momentele proaste de peste zi.

"Prietena mea genială", de Elena Ferrante m-a trimis cu amintirile în vremurile prieteniei cu ea. La fel ca și atunci, cartea mi-a ridicat un semn de întrebare în legătură cu acești oameni: artiști în nedevenire.

În general se pune preț pe talent. Chiar și în școală am experimentat asta. Nu am avut un talent evident, n-am stat în față. Însă...ce se întâmplă cu cei care au ajuns acolo dar s-au pierdut pe parcurs? Este de ajuns talentul pentru a-i scoate la suprafață? Eu cred ca nu.

Eu, în schimb învățam, deja citeam dintr-o plăcută obișnuință (...) E dificil de explicat de ce, dar mâhnirea aceea m-a făcut să sufăr. Mi s-a părut semnul unui interes real și profund pentru Lila, ceva mult mai puternic decât complimentele pentru disciplina mea de cititoare sârguincioasă.

Să ai un talent înseamnă să fii norocos, să ai un dar este un dat.
Să fii constant în munca ta, să fii perseverent și muncitor este o alegere personală. Este a ta. Ce alegi să faci cu ceea ce ai primit, aici stă rădăcina întrebărilor și răspunsurilor.

Pe calea asta a mers Elena, pe drumul acesta merg și eu în ultima vreme. Poate că profesorii/oamenii nu au descoperit marea cu sarea în activitățile mele, poate că nu am primit coroniță. Am trecut prin note de 4 și prin dezamăgiri. Dar ceea ce m-a împins mai departe a fost alegerea mea și nu neapărat laudele altora. Le-am dorit și m-am întristat când nu au apărut, dar atât.

Ce am învățat este că dacă talentul tău nu stă scris pe fruntea ta, atunci înseamnă că e ascuns pe undeva prin interiorul tău. Datoria fiecăruia este să îl găsească.

Cât despre a mea Lila, sper că trăiește bine mersi cu Emil și că este conștientă de valoarea ei.

"-Orice s-ar întâmpla, tu continuă să studiezi.

    -Încă doi ani: apoi iau diploma și am terminat.

   

          -Nu, să nu termini niciodată: îți dau eu banii, trebuie să studiezi mereu.

Am zâmbit nervos, la un anumit moment, școlile se termină.

         -Nu pentru tine, tu ești prietena mea genială, trebuie să devii cea mai bună dintre toți, bărbați și femei."

Până data viitoare...Citește, găsește-ți vocea!

Continue

Iubire, Timp și Moarte = Collateral Beauty

Nu știu care este povestea ta.

Nu știu care au fost întrebările sau răspunsurile tale de-a lungul vieții.

Poate că nu te-ai întrebat vreodată nimic, poate că nu te-a interesat decât să duci o viață liniștită, poate că mintea ta nu a stat la negocieri cu alte simțuri, sau poate că și tu ai atât de multe întrebări încât simți nevoia de bătrâni în viața ta. De ce spun bătrâni? Fiindcă ei par să aibă toate răspunsurile.

Desigur că m-am înșelat. Am în continuare nevoie de bătrâni (la fel și tu), dar nu doar ei dețin răspunsurile.

Ele pot fi găsite și într-un film.

Eu le-am găsit în Collateral Beauty.

Nici nu pot să îi spun film. E o îmbrățișare, o mângâiere, o culegere de emoții.

Am ascultat această înregistrare până când am învățat-o pe de rost. Tot pe de rost am învățat și reacțiile, grimasele și privirile lui Will Smith. De actori talentați e plină lumea, nu există unul Cel Mai Bun, dar Will Smith e preferatul meu. Favoritul meu pentru acea privire care traversează ecranul. Ajunge în ochii tăi, se duce mai departe și se oploșește fix pe rănile care te dor, pe dureri, pe empatie, pe nevoia de a stabili o legătură, chiar și cu un personaj de film. Are omul ăsta o privire care mă doare (uneori).

Filmul m-a suprins plăcut fiindcă mă așteptam la ceva sirop, însă se menține contactul cu realitatea. Centrul poveștii îl are pe Howard ca protagonist, un fost director de publicitate de succes și prieten de nădejde, actualmente bărbat care stă de vorbă cu Moartea, Timpul și Iubirea pentru a reveni la statutul de om. Cum ajunge în această condiție, cum i se arată cele trei noțiuni abstracte și care este legătura lor, le puteți afla urmărind filmul.

Vizionare plăcută!

Continue

Despre scris și despre păsări

Sunt scriitoare. I am a writer.

Poate că primul sfat pe care l-am primit în ceea ce privește scrisul și singurul care mi-a rămas întipărit în minte ca un tatuaj.

"I am a writer" zicea Jeff Goins în "You Are a Write - start acting like one". Sfatul suna în felul următor: mai întâi și cel mai important este să crezi tu însuți despre tine că ești scriitor pentru ca ceilalți să te recunoască ca fiind unul. Nu poți cere permanent aprobarea altora. Așa că ia un pix și scrie în momentul ăsta: I am a writer.

Before anyone else called me one, I believed I was a writer. And I started acting like one. Then something strange happened. I started to get better at my craft. All because of a few, mere words. Through this process, I learned a crucial lesson. Before others will believe what is true about you, you’ll have to first believe it yourself.

Sunt o scriitoare,

A trecut un an de când am luat aminte. De atunci caut vorbe înțelepte de la cei care au trecut prin acest proces.

Așa am ajuns la ANNE LAMOTT și la "bird by bird": 

Vocea Umană

"Bird by bird" a fost multă vreme pe lista de cumpărături. Minunea s-a întâmplat iar cartea s-a și terminat de citit.

Anne Lamott scrie despre scris și despre tot ce a învățat ea de la vârsta de 7 ani, după moartea tatălui, a unei bune prietene, după refuzuri și succes.

În cartea ei îți povestește ca unui student prezent la cursurile sale care este treaba asta cu scrisul. O face într-un stil amuzant, atrăgător și face să pară totul ușor.

Thirty years ago my older brother, who was ten year old at the time, was trying to get a report on birds written that he'd had three months to write. It was due the next day. We were out at our family cabin and he was at the kitchen table close to tears, surrounded by binder paper and pencils and unopened books on birds. Then my father sat down beside him, put his arm around my brother's shoulder, and said "Bird by bird, buddy. Just take it bird by bird."

Una câte una. 

După ce am închis cartea, mintea mea a rămas blocată pe câteva fragmente, lecții pe care le pot/poți folosi în experiența personală. 

Așadar:

1. În primul rând, amintirea tatălui ei a devenit și amintirea mea. M-a ajutat să mă trezesc cu o oră mai devreme decât mi-ar cere programul în mod normal. Faptul că el a ales voit să-și înceapă ziua la 5:30, indiferent de ora la care se culca, a fost și este o motivație puternică pentru mine. De fiecare dată când sună alarma, și mi-aș dori să o desființez, îmi amintesc următorul pasaj (învățat pe de rost):

Every morning, no matter how late he had been up, my father rose at 5:30, went to his study, wrote for a couple of hours, made us all breakfast, read the paper with my mother, and then went back to work for the rest of the monring. Many years passed by before I realize that he did this by choice, for a living, and that he was not unemployed or mentally ill. 

2. Al doilea cel mai motivant pasaj despre creativitate pe care l-am găsit într-o carte:

 Life is like a recycling center, where all the concerns and dramas of the humankind get recycled back and forth across the universe. But what you have to offer is your own sensibility, maybe your own sense of humor or insider pathos or meaning. All of us can sing the same song, and there will still be four billion different renditions.

3. Atunci când scrii, fii onest cu tine și cu amintirile tale. Să le folosești, să dai tot afară. Orice urmă de ranchiună poate fi folosită pentru a te elibera și pentru a face loc emoțiilor pozitive. Pe parcursul cărții, ea insistă în a fi conștient. Nu doar cu propriile acțiuni ci și cu ale altora. Observă. Observă mult.

Write about your childhoods. Write about that time in your life when you were so intensely interested in the world, when your powers of observation were at their most acute, when you felt things so deeply.(...) the understanding and empathy will teach you to write with intelligence and insight and compassion. 

Becoming a writer is about becoming conscious. When you are conscious and writing from a place of insight and simplicity and real caring about the truth, you have the ability to throw the lights on for your reader.

4. Să nu-ți fie frică să-ți iei notițe. Oricând, oriunde, oricând. Nu te baza în totalitate pe mintea ta. Uneori poate da cu virgulă. Mai bine ții garda sus.

I took notes on my own state of mind, my grandiosity, the low self-esteem. I wrote down the funny stuff I overheard.

5. Muncește! În fiecare zi, stabilește obiceuri, nu renunța!

You sit down, I say. You try to sit down at approximately the same time every day. This is how you train your unconscious to kick in for creatively.

6. Partea mea preferată: SCRISUL ÎNSEAMNĂ SĂ OFERI. Să mergi până la capătul amintirilor/experiențelor tale și să culegi ce e mai bun din ele și să le dai mai departe. Să oferi emoție, trăiri. Și asta să fie recompensa ta.

You are going to have to give and give and give, or there is no reason for you to be writing. (...) Make it as good as you can. It is one of the greatest feelings known to humans, the feeling of being the host, of hosting people, of being the person to whom they come for food and drink and company. This is what the writer has to offer.

Cartea este plină de sfaturi, învățături și peripeții. Despre ele, într-un viitor articol.
Până atunci, citește o carte, găsește-ți vocea.

Continue